Comunitatea Arădeană Sprijină Performanța

Comunitatea Aradeana Sprijina Performanta


Având în cronologia Asociaţiei Sf. Martin, sub înaltul patronaj al OESB Europa Centrală și de Est, proiecte de ajutor umanitar, educaţie şi cultură, atât finalizate cât şi în curs de desfăşurare, prin intermediul acestui nou eveniment, dorim să susţinem şi să încurajăm împreună cu dumneavoastră, comunitatea arădeană, perspectivele de viitor ale tinerilor noștri. Ghidați de acest țel, am gândit şi elaborat acest proiect ce dorim să devină atât de îndrăgit, încât să fie organizat în fiecare an.



Editiile evenimentului


Editia III - 2018

Având în vedere originile franceze ale Ordo Equestri Sancti Bernardus și pentru că Aradul este capitala politică a Marii Uniri, al cărei centenar îl sărbătorim în acest an și al cărei garant aici a fost armata franceză, împreună cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Inspectoratul Școlar Județean Arad și asociația AMIFRAN, am lansat o invitație specială către ambasada Franței pentru a patrona ediția din acest an a evenimentului!

Vezi prezentarea!

Ținte

~ Premii de €20.000 ~

~ 200 tineri premiați ~

~ 85 sponsori ~


Editia II - 2017

Ediția cu numarul 2 a evenimentului a fost o confirmare a faptului că ideea noastră de a-l lansa a fost una excelentă.

Repere

~ Premii de €15.000 ~

~ 180 tineri premiați ~

~ 70 sponsori ~


Editia I - 2016

În vara anului 2016 s-a născut ideea organizării unui asemenea eveniment, iar câteva luni mai târziu, în 04 Noiembrie, acesta chiar a avut loc.

Repere

~ Premii de €11.000 ~

~ 120 tineri premiați ~

~ 50 sponsori ~

De la oameni, pentru oameni


Având în vedere că acest eveniment nu ar fi putut fi organizat fără sprijinul Comunității Arădene, prin sponsorizările făcute către Asociația Sf. Martin, dorim ca și aici să vă mulțumim, și să vă amintim cu drag de gestul nobil pe care l-ați făcut!



Performante premiate


Prin acest eveniment am reușit să provocăm multă emoție, bucurie și mândrie pentru câteva sute de tineri performeri la învăţătură, în arte, în sport şi, în general, în orice domeniu al cunoaşterii şi acţiunii umane, dar și pentru cei peste 100 de profesori, îndrumători sau antrenori, precum și părinților și tuturor invitaților prezenți în sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici” alături de noi cu această ocazie deosebită.

Școală


Arte


sport


Cred ca mai bine

Tabara la Castelul Macea


Pe lângă premiile constând în cărţi şi burse de studiu pentru elevii merituoşi care vor să continue studiile universitare în Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a contribuit și prin organizarea, în fiecare an, a unei tabere pentru toți premianții la Castelul Csernovics din Macea, în curtea căruia se află Grădina Botanică Universitară ”Pavel Covaci”.

Grădina ocupă în prezent o suprafaţă de 21,5 hectare, pe terenurile sale fiind cultivate peste 2000 de specii de arbori şi arbuşti şi aproximativ 500 de specii ierbacee. Vastele spaţii ale grădinii includ trei părţi: o suprafaţă de circa 10 hectare destinată publicului larg, o colecţie dendrologică de circa 3,5 hectare şi porţiuni de pădure cu o suprafaţă de circa 8 hectare. Grădina are şi un muzeu botanic, despre care puteți citi mai multe aici.



De ce sa contribui si eu?


Având în vedere că acest eveniment nu ar fi putut fi organizat fără sprijinul Comunității, vă invităm să susțineți alături de noi evenimentele din anii viitori, care astfel să aibă o anvergură mai mare, un impact social mai însemnat și, nu în ultimul rând, să ofere o recunoaștere mai specială tinerilor performeri arădeni.

Legalitate

Evenimentul filantropic Comunitatea Arădeană Sprijină Performanța este organizat de Asociația Sfântul Martin în temeiul unor protocoale de colaborare încheiate cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Universitatea „Aurel Vlaicu”.

Descarcă contractul prin link-ul de mai jos și poți susține și tu evenimentul alături de noi!

ContractLicență

Deductibilitate

Conform codului fiscal în vigoare, cheltuiala cu sponsorizarea este deductibilă și se scade direct din impozitul pe profit sau pe veniturile microîntreprinderilor, în anumite limite și condiții. De asemenea, Asociația Sfântul Martin îndeplineșre condițiile impuse de Codul Fiscal privind deductibilitatea, fiind furnizor licențiat și acreditat de servicii sociale.

Citește mai multe despre asta prin link-urile de mai jos.

DeductibilitateAcreditare

Transparenta

Pentru mai multe detalii de natură juridică sau financiară referitoare la actul de sponsorizare sau în cazul în care aveţi cunoştinţă de tineri cu realizări deosebite pe care ați vrea să-i recomandați, nu ezitați să ne scrieți la adresa de e-mail comunitatea.aradeana@oesb-est.com sau prin formularul de contact.

Nu mai aștepta, scrie-ne acum!

Mergi la formular

Recunoastere


Eforturile noastre nu au rămas neapreciate!

Inspectoratul Școlar Județean Arad a ținut să ne mulțumească oficial pentru inițierea, organizarea și perpetuarea unui eveniment de o asemenea anvergură. Destule cuvinte din partea noastră, vă invităm să le citiți mai jos pe cele ale ISJ Arad.


Image